Este toamna. Vantul bate cumplit , ploua , iar orfelinatul “St Andrei” de pe Strada Hortensiilor isi deschidea portile pentru cei ce doreau sa infieze un copil.
Orfelinatul nu era tocmai cel mai frumos loc din Micul Paris. Candva pe vremea cand directoarea Marinescu inca traia era cel mai nobil si vestit orfelinat din aceasta parte a tarii. Acum…e o dugheana… Este remarcabil cum oamenii inca mai au taria sa intre aici…
Felix era unul din baietii ce si-au gasit caminul aici printr-o serie de circumstance nefericite. Adevaratii lui parinti au murit cand el avea numai 5 anisori. Neavand nici o alta ruda in grija caruia sa fie plasat , a fost adus aici…la “Sf Andrei”…
Felix nu era deloc un copil popular…Nimeni nu il baga in seama , desi era cel mai inteligent dintre toti. Baiatul obisnuia sa stea singur, ascunzandu-se in dulapurile cu maturi unde statea ore intregi , la lumina unei lumanari furate din biroul secretarei. Citea carti despre cavalerii viteji ai Avalonului, despre Merlin si Regele Arthur al Camelotului. Traia intr-o lume fantezista, creata de el, unde viata lui era ceva mai frumoasa decat aici.
Cand s-a sunat alarma , toti copii trebuiau sa se prezinte in sala cea mare, de unde aveau sa fie alesi de viitori lor parinti. In toti anii in care a stat in orfelinat , Felix nu a fost ales nici macar o data de o familie…Toti il considerau prea ciudat.
Dar el nu isi facea griji.Avea cartile lui,lumea lui,ce nevoie avea de familie,cand singurele persoane care i-au aratat vreodata afectiune erau ingrijitoarele orfelinatului?Simtea nevoia unei mame care i-ar fi citit seara de seara povesti?Simtea nevoia unui tata care i-ar fi putut deveni model?
Da! Insa cu toate aceste noi lucruri,ar fi trebuit sa renunte la ceea ce avea el mai de pret: visele.
Directoare intra in sala urmata de cei ce aveau sa devina parinti. Printre toti acesti oameni se afla si familia Dinu. Familia Dinu mai aveau doi copii, Alexandra , in varsta de 15 ani si Ionut , in varsta de 11 ani. Acestia se aflau impreuna cu familia lor aici in cautarea unui nou fratior cu care Ionut sa poata merge la scoala. Intamplarea face ca Felix sa aiba aceasi varsta ca si Ionut.
Felix statea in coltul lui , cu mainile la spate, asteptand sa fie tratat ca un animal de prasila. Cand directoarea ajunse in dreptul lui le spuse celor din familia Dinu ca Felix este unul dintre cei mai linistiti copii de la orfelinatul “Sf Andrei” , de asemenea cel mai educat.
Nu au mai stat prea mult pe ganduri si au semnat actele de adoptie. Directoarea Marsavescu a fost cea mai fericita ca in sfarsit a putut sa scape de Felix. Nu il placea si nu il dorea in acel loc… Nu a inteles niciodata de ce predecesoarea ei D-na Marinescu il placea atat de mult pe baiatul asta…Era un neispravit..Nu facea nimic decat sa se ascunda prin cotloanele orfelinatului.
Nimeni nu i-a urat ramas-bun lui Felix la plecarea lui din camin. Ce-I drept nici nu isi imaginase ca o sa ii simta cineva lipsa acolo. Toti il urau…
Odata ajuns acasa la familia Dinu, Felix era foarte fericit. Dar aceasta fericire nu a durat mult, caci cu timpul a observat ca de fapt plecarea lui din orfelinatul “ Sf Andrei” nu era o binecuvantare, ci mai degraba un blestem.
Familia Dinu era o familie instarita, cu o casa mare , incapatoare, totusi Felix a primit cea mai mica camera, undeva langa bucatarie.
Marietta Dinu, mama lui Ionut si Alexandra si sotia lui Dan era cea mai vanitoasa femeie pe care a putut Felix sa o cunoasca in toti cei 11 ani de viata ai sai. Toata ziua si-o petrecea in fata unei oglinzi mari din camera ei , aranjandu-se si schimband zeci de haine …Nimic nu parea sa ii fie pe plac… Din cand in cand il intreba pe Felix
“Ce parere ai de costumul asta, baiete?”
Felix o privea prêt de cateva secunde si ii raspundea asa cum credea el ca o sa ii fie ei pe plac…
“Va prinde foarte bine culoarea , doamna. Se poptriveste cu ochii dumneavoastra.”
“Asa ma gandeam si eu..” Raspunse Marietta pe un ton sfidator…
Prima oara cand Felix nu a fost de acord cu preferintele Mariettei , totul s-a sfarsit cu inchiderea lui intr-un dulap cu cratiti si oale pentru gatit, unde a fost tinut timp de cateva ore. Cand in sfarsit a fost eliberat din dulap , Felix a avut o revelatie. Ca sa poata supravietui in aceasta casa , trebuia sa invete cum sa se comporte cu fiecare in parte.
Era noiembrie cand Dan l-a trimis pe Felix la scoala impreuna cu Ionut. Iarna incepea sa isi arate ghearele , iar in timp ce Ionut primea haine noi si incaltari calduroase, baiatul nostru primea hainele vechi ale lui Ionut. Unele erau prea mici pentru el, altele prea deterioarate, astfel incat de multe ori Felix trebuia sa poarte mai multe bluze si mai multi pantaloni , unele peste altele ca sa nu ii fie frig.
Desi a sperat ca la scoala lucrurile se vor imbunatati, iar s-a inselat. Viata la scoala nu era prea diferita de viata pe care a dus-o in orfelinat sau acasa la familia Dinu. Era batjocorit de toti elevii findca era un copil infiat, iar Ionut , fiind unul dintre copii populari , deoarece familia lui avea bani , in loc sa isi apere noul fratior ii incuraja pe ceilalti elevi sa isi bata joc de el.
Felix si-a gasit alinarea in orele de curs de la scoala , unde profesorii erau foarte exigenti si ii tineau pe copii in frau. Mai putin profesoara Julianu... Dansa preda artele plastic si era cea mai grasa femeie din scoala. Mica de statura si imbuibata , infatisarea ei aducea cu cea a unei broaste. Purta niste ochelari foarte mari , ce ii faceau ochii sa semene cu cei a unei gargarite supradimensionate. Profesoara Julianu isi petrecea timpul alocat predarii band dintr-o butelca cu coniac si sforaind, in timp ce elevii stateau cuminti si isi faceau plansele pentru ora respectiva. Acesta a fost momentul in care Felix si-a descoperit afinitatea pentru artele plastice. Dar in scurt timp si-a dat seama ca profesoara Julianu nu era tocmai mentorul potrivit.Lenea era pacatul ei. Asa ca Felix a inceput sa studieze singur,pictorul lui preferat fiind Salvador Dali. Familia sa nu era de acord cu acest lucru. Ii rupeau plansele si ii amestecau vopselurile, ba mai mult ii batjocoreau fiecare incercare de a face ceva constructiv, spunandu-I intr-una ca el nu ar reusii niciodata in viata , fiindca la urma urmei el este doar un orfan fara nici un viitor. Sau cel putin asa credeau ei.
Nimeni nu reusea sa il inteleaga pe Felix…cateodata nici macar el nu era complet sigur ca stie ce face. De un singur lucru ii era absolute clar. Vroia sa faca orice ca sa scape de familia Dinu. Notele lui de la scoala erau suprinzator de mari , iar Ionut era cel care suferea cel mai mult din aceasta cauza. Era invidios pe Felix si aptitudinile lui , si nu pierdea nici o sansa sa ii faca rau , intr-un fel sau altul…
Cel mai des ii arunca ghiozdanul cu carti pe geam , iar Felix era nevoit sa coboare 2 etaje pana in curtea interioara sa le recupereze la timp pana sa inceapa ora. In ultimul timp nici macar nu se mai obosea sa mearga sale culeaga, ingrijitoarele scolii au vazut de cateva ori ce se intampla cu bunurile baiatului si le culegeau ele din curte de cate ori le vedeau zburand pe fereastra. Invidia lui Ionut era nemarginita, iar Felix nu intelegea de ce. El nu era cu nimic mai bun ca Ionut. Marietta si Dan isi tratau fiul ca pe un print , iar pe el ca pe un servitor. Ca sa evite cat de mult posibil ca Marietta sa ii rupa plansele , se ascundea in gradina undeva in spatele unor copaci si statea acolo sa picteze. Plansele le ascundea intr-o scorbura , incat sa nu le poata gasi nimeni.
Profesoara Julianu nu era absolut deloc interesata de plansele lui Felix, iar aceasta ramasese fara nici o solutie… Intr-una din zile o domnisoara in jur de 24-26 ani a venit sa o inlocuiasca pe”broasca” Julianu asa cum o denumise Felix, pe motiv ca aceasta se imbolnavise si nu avea cum sa mai predea. Cu siguranta ii era prea lene sa se mai deplaseze pana la scoala.
Alina, profesoara suplinitoare de Arte Plastice , era o domnisoara foarte draguta si buna cu toti copii. Inclusiv cu Felix. Aceasta l-a vazut pe Felix pictand in timpul orei si l-a intrebat daca mai are planse pe care le-ar putea vedea si ea.
Felix nu isi mai incapea in piele de fericire. Pentru prima oara in viata cineva ii recunostea talentul si il baga in seama.
Multe luni au trecut iar Felix devenise cel mai bun elev la arte plastic din toata scoala. La incurajarea Alinei , Felix a participat la cateva concursuri extra-scolare de pictura , pe care desigur le-a castigat. Chiar daca nu a luat intotdeauna premiul intai ( deoarece asa cum toti stim exista persoane care se bazeaza mai mult pe puterea celor care ii sprijina decat pe propiul talent ) , Felix a fost recunoscut de renumiti pictori si propietari de galerii de arta.
Astfel a reusit inca de mic sa isi publice cateva din picturile lui. Parintii sai adoptivi , mai ales Marietta inca il considera pe Felix un neispravit in ciuda tuturor eforturilor sale de a fi apreciat de catre familia lui.
Alexandra , sora lui mai mare era intruchiparea lacomiei. La varsta ei era de imbuibata de catre mama ei cu diverse dulciuri si mancaruri. Toata ziua nu facea altceva decat sa stea sa se uite la TV cu un castron mare de ciocolata sau cu o multime de jeleuri. Pungi intregi de cipsuri sedeau pe podeaua din camera ei… Felix era vazut ca un fel de menajera a casei… Dan si Marietta il puneau sa faca curat prin casa, sa faca mancare , sa curete gradina. De abia daca mai avea timp sa picteze.
“Treci in bucatarie si fa-ti treaba. Nu te tinem aici ca sa lenevesti si sa iti faci picturile acelea oribile! Nici nu pot sa imi dau seama ce anume vad oamenii aia la urateniile alea de desene.Eu nu as da nici o ceapa degerata pe ele.” Aceasta era una din prelegerile pe care I le tinea Marietta lui Felix. De la un timp el nici nu se mai obosea sa ii mai raspunda. Tacea , dadea din cap si scapa mult mai usor decat atunci cand decidea sa riposteze cu un argument dureros.
